Skip to content

Sarmisegetuza Regia si cetatea dacica Fetele Albe

aprilie 22, 2013

Sarmisegetuza Regia a fost capitala daciei preromane si ar trebui sa fie centrul nostru de legatura cu trecutul stramosilor nostrii. Este pierduta in timp si in indiferenta totala a autoritatilor, care parca nu vor sa stie de ea si de celalalte cetati dacice ce sunt incluse in patrimoniul UNESCO.

DSC_0041(1)

Ar fi deajuns sa se face tot posibilul in primul rand de conservare si de pastrare a acestor cetati si de introducere intr-un circuit turistic care sa si produca bani. Vizitare acestora se face la buna intamplare de catre oricine, fara sa existe cineva care sa le ingrijeasca si sa incasese eventual contravaloarea intrarii pe teritoriul acestora pentru a fi vizitate. Altfel spus prin pozitionarea acestora pe diferite dealuri pare destul de greu de facut dar trebuie sa trecem peste barierele ca nu se poate, ca e greu si dificil. Cu siguranta ca s-ar gasi dintre localnicii din zona persoane interesate sa presteze contra unei remuneratii, dar asta bineinteles ca trebuie sa porneasca de la autoritati care in baza unor fonduri europene ar putea sa puna un sistem care sa aduca si incasari si astfel ar putea sustine si continuarea descoperirilor arheologice ce ar aduce pe viitor mai multi turisti si totodata ar scoate la iveala identitatea acestui neam.

Uitate pe coclauri, sunt incarcate de o istorie ce pare ca s-a vrut cu tot dinadinsul sa fie alterata. Prin comunistii ce s-au folosit de betoane pentru a reproduce diferite piese scluptate in piatra, prin cei ce parca ar vrea sa scoata de acolo doar aurul iar restul sa ramana ingropat in trecut. Istoria si trecutul acestor cetati reprezinta viata stramosilor ce au trait pe aceste meleaguri. Posibil ca nu aduc profit rapid nimanui si de aceea nu intereseaza pe nimeni ca aceste cetati sa fie o adevarata atractie turistica pentru cei care vor sa le vada si sa le asculte povestile.

De aceasta data as vrea sa prezint o tura dintr-o zi de primavara ploiasa. Drumul pentru a ajunge la Sarmisegetuza pleaca din Orastie-Costesti-Gradistea de Munte. Este asfaltat pana in Costesti iar de aici aproape 20 de km de gropi si drum forestier pana in celebra parcare a cetatii sapata cu buldozerul printre vestigii si alte urme istorice pe care arheologii le-ar fi descoperit cu periuta. Se mai poate ajunge si pe ruta Calan-Costesti-Gradistea de Munte, pentru cei ce vin dinspre Petrosani sau Hunedoara. Drumul din Calan este asfaltat integral si destul de bun.

Noi am lasat masina la 5-6 Km de cetate, deoarece am facut un traseu in circuit cu intoarcere pe alta parte. De la masina am mers pe drumul forestier ce urca in serpentine line pana la cetate.

DSC_0011(1)

Cetatea mi s-a parut trista parca isi striga durerea prin care trece. Fata de acum patru ani cand am mai fost pe aici se vede ca l-a drum s-a intervenit serios pentru a putea urca cu masina pana in cetate daca s-ar putea, am vazut ca in zona cetatii s-au facut taieri de padure fata de data trecuta iar padurea pare ca este in aceeasi jale cu cetatea. Mai se vad parca prea vizibil “amputarile” arheologilor si repartorilor betonisti ce au crezut ca scriu istoria cu betonul turnat in forme asemanatoare cu piatra cioplita de catre stramosii nostrii. La toate astea se adauga resturile de lumanari (nu stiu de la ce ramase)si a cosurilor de gunoi galbene ce au aparut prin cetate.

DSC_0044(1)

DSC_0063(1)

DSC_0077(1)

DSC_0136(1)

DSC_0140(1)

DSC_0145(1)

DSC_0146(1)

DSC_0147(1)

DSC_0149(1)

De la cetate ne-am intors pe drumul ce am venit pana la indicatorul spre cetatea Fetele Albe. Traseul este marcat cu triunghi albastru si urca putin in zigzaguri scurte dupa care merge pe culme pana la cetate, trecand printr-o padure de brad foarte deasa si pe lanaga un punct de belvedere spre valea pe care noi am urcat.

DSC_0191(1)

DSC_0199(1)

Cetatea Fetele Albe era una din cetatile dacice pe care noi nu o vazusem si chiar am vrut sa ajungem sa o vedem. Povestea spune ca in urma razboiului cu romanii, atatea oase au ramas de la cei ce au murit in batalie, incat toata zona unde se afla cetatea era acoperita de albul oaselor”, de aici denumirea de Fetele Albe. (spuse ale unui localnic de la Gradistea de Munte). Am ramas in cetate atat cat sa facem niste fotografii. Am observat urmele locuintelor din dealul sudic construite in stilul murus dacicus si deasemenea se vedeau urmele zidurilor cetatii care erau acum sub asediul copacilor care au crescut chiar peste acestea si radacinile lor acopereau sau isi facusera loc chiar peste sau pe langa ziduriri. Se pot observa urmele unui sanctuar circular din blocuri de piatra asemanator cu cel de la Sarmisegetuza Regia.

DSC_0207(1)

DSC_0208(1)

DSC_0211(1)

DSC_0240(1)

Din cetate am continuat pe poteca ce ne-a scos pe niste fanete in apropierea unei gospodarii si apoi am coborat pe un plai cu mult noroi pana la drum de unde am mai mers aproximativ 500 de metrii ca sa recuperam masina.

DSC_0241(1)

DSC_0245(1)

DSC_0282(1)

Am mai facut o pauza pentru a manca ceva dupa care ne-am reintors pe acelasi drum.

Am lasat la urma o fotografie in care apare si o bucata de beton ce era in cetatea Fetele Albe, iar mai jos am mai gasit inca una asemanatoare:

DSC_0235(1)

Daca stie cineva ce cauta acolo printre vestigii si pietre vechi, ce scop au avut cei ce au dus doua dale de beton printre vestigii si ziduri dacice, tare as fi curios sa aflu, inclin sa cred ca atunci cand s-a folosit betonul la Regia posibil sa se fi adus si aici aceste dale de beton. Oricum tare as fi curis sa stiu de provenienta lor.

Din aceeaşi categorie:

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: